A fost o actiune terorista, premeditata, anunta autoritatile. Au semnalmentele atacatorului, pe care il cauta acum in toata tara. " Eu n-am vazut nimic," transmite artistul roman, intors in tara.
Miercuri, putin dupa ora 22:00, in timp ce zeci de mii de oameni serbau Zilele Orasului, in Piata Centrala din Chisinau s-a instalat panica. Zeci de oamnei secerati zaceau pe asfalt. Ceilalti care au avut sansa sa scape intregi nu stiau cum sa fuga mai repede din perimetrul periculos.
Explozia a avut loc in spatele Arcului de Triumf, in timp ce pe scena evolua Stefan Banica Jr. Imediat, zona a fost incercuita, iar la fata locului au venit zeci de politisti. De asemenea, la locul exploziei a venit si ministrul de interne. In plus, au fost chemati si genistii, pentru a identifica natura exploziei.
Ranitii au fost transportati la Spitalul de Urgenta. Din fericire, majoritatea au fost externati dupa ce au fost pansati.
Pentru a nu spori isteria, autoritatile au decis sa nu intrerupa show-ul, mai ales ca spectatorii din apropierea scenei nu au sesizat nimic. Artistii, nici atat: "Noi nu am auzit nimic de pe scena, concertul nu s-a intrerupt si ni s-a comunicat ceea ce s-a intamplat dupa ce am terminat primul bis", a comentat Stefan Banica Jr. intr-un comunicat difuzat joi.
Joi dimineata, autoritatile au confirmat ca a fost vorba de un act criminal. Mai mult, pe baza declaratiilor martorilor s-a facut un prim portret robot.
Rafuiala intre indivizi care aveau ceva de impartit, actiune deliberata cu substrat politic menita sa destabilizeze tara si sa sifoneze imaginea noii puteri ori chiar factori externi care nu doresc ca Moldova sa adere la Uniunea Europeana - acestea sunt explicatiile in legatura cu deflagratia de miercuri noapte.
Totodata, in timpul deflagratiei, in anticamera premierului Vlad Filat, au fost inregistrate doua apeluri telefonice in care acesta a fost amenintat.
joi, 15 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu