Cat te mai iubesc

"Cat te mai iubesc" e o poveste de iubire care se prelungeste in timp; imagine din doua epoci si doua culturi unite printr-un secret, aventura unei femei care descopera cel mai important lucru in singuratatea desertului...
Pentru cei care ar putea ridica din sprancene citind titlul acestei carti: stiu la ce va ganditi, dar nu, nu este una din acele carti. Un cititor, dupa ce trece de un anume numar de carti, poate cateva sute, incepe cumva sa musteasca de prejudecati, si una din ele pleaca tocmai de la titlul volumului din fata lui. Presupun ca nu este un lucru rar, mai ales cand ne credem toti dotati cu „antene” care ne avertizeaza ca nu trebuie sa ne pierdem vremea cu o carte care are un asemenea titlu. Odata ce ti-ai propus sa nu (mai) citesti literatura de dragoste, roman noir sau poezie fracturista, fugi, sau cel putin, nu esti interesat foarte tare sa privesti dincolo de coperta.
"Cat te mai iubesc" este o carte ce impartaseste o experienta si deschide ochii asupra unor probleme pe cat de actuale, pe atat de putin mediatizate: Sahara Occidentala cu divizarea ei si abuzurile, incalcarea drepturilor omului si terorism, in prezent saharienii fiind obligati sa-si paraseasca tara pentru a scapa de invaziile marocane si mauritane.
Povestea de dragoste dintre Santiago si Montse este doar motivul invocat de autor pentru a zugravi viata saharienilor. Idila adolescentina ii aduce pe cei doi intr-o lume necunoscuta, plina de mistere, de care unul se indragosteste, in timp ce al doilea va cunoaste acolo teroarea.
Cartea este un sir de intoarceri in trecut si reveniri in prezent, naucitoare, si care, desi infatisata intr-un ritm alert, povestea se tese si este sustinuta din dorinta autorului de a ne pune fata in fata cu un altfel mod de viata, cu ceremoniale si credinte deosebite de cele ale occidentalului blazat si avid de exotic. Sunt doua moduri de a privi lumea si de a accede la nemurire, o calatorie din care „civilizatul” se va intoarce purificat, poate mai constient de baraka (har divin) si norocul lui.
Cat te mai iubesc pune fata in fata contrastul intre confortul european si improvizatia de care da dovada saharianul, popor nomad prin excelenta, care trebuie sa se adapteze mediilor celor mai ostile si, in principal, lipsei apei. Apoi, este vorba de o diferenta pe care o instaureaza religia: lejeritatea cu care un saharian te primeste in CASA lui, ospitalitatea si generozitatea lui si toate acestea fara a cere nimic in schimb; deosebire evidenta in comparatie cu societatea occidentala, bazata pe interes si manata de egoismul propriei lupte de supravietuire.
Cred ca cel mai mare merit al acestei carti este faptul ca trage un semnal de alarma asupra unei probleme, asupra unui conflict nu arareori sangeros, in care sunt implicati sute de mii de oameni. in afara de asta, autorul este un excelent manuitor al naratiunii si nu de putine ori avem impresia ca in tot vartejul de evenimente, este foarte probabil ca ceva sa-i fi scapat. De fiecare data insa, ne convingem ca avalansa este bine strunita si ca niciun detaliu nu este mai putin important decat urmatorul.